Ai văzut ceea ce este de fapt?

Mulţi dintre noi învăţăm de mici că a avea o viaţă bună înseamnă a face lucrurile într-o anumită ordine, cu un anumit ritm, de o anumită calitate şi fiecare pas în timpul lui. Apoi ajungem să credem în această imagine, să facem un plan şi chiar să ne valorizăm în funcţie de cât am atins din el, comparându-ne tot timpul viaţa cu ea şi fiind dezamăgiţi, speriaţi sau furioşi dacă observăm diferenţe între ceea ce credem că ar trebui să fie şi ceea ce este de fapt. Ne agăţăm atât de mult de viitor, încât uităm să ne bucurăm de prezent.

“Am 38 de ani şi încă nu m-am căsătorit. Ce va crede lumea despre mine?”

“Nu vine copilul deşi încercăm de mai mulţi ani. Mama ar vrea foarte mult să îi facem nepoţi.”

“Nu îmi place ceea ce fac..dar acum să încep să învăţ din nou? Şi să las în urmă tot ce am construit?..”

“Toată lumea are deja o casă, doar eu nu…de unde să îmi fac bani?”

“Nu pot divorţa. Cum să încep din nou de la început?”

szivAvem aceste imagini şi convingeri în minte despre “unde ar trebui să fim deja” în viaţă, ce ar trebui să avem, câţi ani ar trebui să aibă copilul încă nenăscut, cum ar trebui să arate căsnicia noastră, cum ar trebui să ne descurcăm la job. Şi unii încercăm să ne conformăm aşteptărilor sau acestei imagini din capul nostru: Mergem fix la acea facultate, pentru că aşa a vrut tata şi bunica. Ne căsătorim cu persoana “nepotrivită” doar pentru că e timpul şi toată lumea ne întreabă despre nuntă. Râmânem în relaţii doar pentru că e ruşine să divorţezi. Facem copii, doar pentru că aşa se face şi oricum părinţii vor deja un nepot.

Şi în aceste încercări de a ne conforma aşteptărilor, ajungem să ne îndepărtăm foarte mult de noi înşine. Facem lucrurile pentru că aşa trebuie, nu pentru că ne împlinesc şi ne îmbogăţesc. Uităm cum suntem de fapt, uităm ce ne place, care sunt valorile noastre, uităm să îi iubim pe ceilalţi şi pe noi, uităm de puterea noastră interioară care se poate manifesta liber doar în momentul în care suntem în contact cu noi.

Uneori (din fericire – zic eu) când nu reuşim să ne conformăm şi poate ne simţim mai puţin valoroşi, ne este ruşine, poate facem chiar depresii sau atacuri de panică, putem folosi aceste momente ca nişte şanse în care să creştem cu adevărat.

Da, viaţa ne duce deseori pe alte drumuri decât ne-am aşteptat… Poate nu ne vom căsători niciodată. Poate ne vom găsi cariera potrivită la 40 de ani. Poate vom fi atraşi de persoane de acelaşi sex. Poate nu vom avea bani de o casă. Poate nu vom avea copii. Poate vom divorţa. Poate vom pierde totul într-o zi…

Da, putem să nu acceptăm asta, putem să nu fim de acord, putem să ne luptăm dar asta nu schimbă nimic în ceea ce este de fapt realitatea din prezent. Se spune că dacă vrei să ai ceva ce nu ai avut niciodată, fă ceva ce nu ai făcut niciodată.

Aşa că, în loc să mă agăţ de “cum ar trebui să fie”, poate mă uit o secundă la “cum este de fapt” viaţa mea? Unde sunt în acest moment? Ce fac zi de zi? Cum sunt relaţiile mele? Cum sunt eu? Ce mi-a dat viaţa până acum? Ce mi-a luat? Îmi dau voie să sosesc în prezent… în viaţa mea… aşa cum este ea acum.

Poate voi observa ceva mai nou decât până acum.

Poate am ceva de ce mă pot bucura.

Poate am piedut ceva şi nu l-am plâns.

Poate totul e bine aşa cum este.

Poate o să simt că îmi doresc altceva.

Poate descopăr ce pot face altfel.

Poate o să văd că oricum nu am control.

Poate îmi asum ce am devenit până acum.

Aşa că mă uit la tot ce a fost şi îmi spun în gând: Îmi asum tot ce am trăit. Pe mine aşa m-a învăţat viaţa.

Apoi mă uit la ceea ce este acum şi îmi spun: Acesta este viaţa mea. Mă duc acum să mă bucur de ea.

Nu ştiu ce voi simţi, dar pot să îmi dau şansa să mă opresc pentru un minut şi să trăiesc această experienţă. Şi pot să o las să mă transforme…să mă aducă mai aproape de mine însumi.