Gânduri pe marginea timpului

“Încearcă să-ţi imaginezi cum ar fi viaţa fără măsurarea timpului. Probabil nu poţi. Ştii luna, anul, ziua săptămânii. Ai un ceas pe perete sau pe bordul maşinii. Ai un program, un calendar, un timp pentru a mânca şi un timp pentru a te duce la cinema. Dar, cu toate acesea, în jurul tău nimic nu ţine seama de măsurarea timpului. Păsările nu întârzie. Căprioarele nu se agită de ziua lor de naştere. Doar omul măsoară timpul. Doar omul numără ceasurile. Şi, din această cauză, doar omul trăieşte o frică paralizantă pe care nu o cunoaşte nicio altă creatură. Teama că nu are timp”.

Mitch Albom, Măsura timpului

 

Oamenii au reacţii diferite faţă de TIMP. Unii fug de el, încercând să-şi încarce la greu programul, gândindu-se, că a face multe lucruri înseamnă a trăi mai mult. Alţii îl observă, îl verifică şi se anxietează la gândul că timpul trece şi cu el trece şi viaţa. Iarăşi alţii spun că nu există timp ci doar momentul prezent, şi acesta e cel care trebuie trăit la maxim.

time

Uneori trăim în trecut, ducând pe spate amintirile dureroase, fricile şi neîmplinirile… alteori stăm şi ne gândim la viitor, la cum “ar putea” fi acesta, ce ar putea merge rău şi în niciun caz nu ne trăim experienţele prezentului.

Nu ne prea ajută să băgăm capul în nisip, crezând că dacă nu observăm timpul, el nu există. Şi nici nu mă gândesc, că ar fi indicat să ne anxietăm, gândindu-ne la “ce mai vreau să fac şi oare mai am timp?” dar poate ne-ar ajuta să observăm timpul, să fim conştienţi de trecerea lui şi în funcţie de asta să ne ajustăm visele, dorinţele, acţiunile.

Mi-a zis odată cineva, că nu există “prea târziu”. Că indiferent cât de mult timp a trecut, întotdeauna poţi face ceva altfel. Mult timp şi eu am crezut asta, până, la un moment dat, şi în viaţa mea a fost “prea târziu”. Atunci am aflat, că există, să nu mai poţi schimba sau repara ceea ce ţi-ai dorit. Am înţeles, că poţi trăi într-un prezent absolut, dar poţi şi întârzia.

Am văzut oameni care nu mai aveau timp să îşi urmeze pasiunea, nu mai aveau timp să-şi ia rămas bun sau să spună “te iubesc”, nu mai aveau timp să spună ce i-a rănit, nu mai aveau timp să pună o întrebare importantă, nu mai aveau timp să facă copii, nu mai aveau timp să repare ceea ce au distrus… I-am văzut cu regret şi cu durere, sau în cazurile rare mai “fericite”, cu acceptare faţă de această realitate.

Cunoscutul tarepeut, Irvin Yalom descrie într-una din cărţile lui povestea unui om bătrân, care la finalul vieţii lui îşi dă seama de ceea ce nu a făcut sau ceea ce şi-a dorit să trăiască altfel. Iar reacţia omului, în loc să îi pară rău, a fost: “Mulţumesc lui Dumnezeu, că mai am timp.” Pentru că până mai avem o lună, o săptămână, o zi din viaţă… mai avem acel timp, să schimbăm ceva.

Aşa că… Mâncaţi acel desert, faceţi acea vizită, spuneţi acele cuvinte, invitaţi-o la dans, mergeţi să vedeţi locurile pe care le visaţi demult… Împliniţi-vă visele…

…mulţumind că mai aveţi timp.