Tag Archives: iubire de sine

Poveste: Fiecare poartă lumea sa în propria inimă

Era odată un bărbat, care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

poveste1– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur, că am putut pleca de acolo!
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi – răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru, şi îi puse aceeaşi întrebare:
– Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo, şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi – răspunse bătrânul.

Un neguţător, care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste convorbiri, si pe când cel de-al doilea tânar se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

– Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela, care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, oamenii nu sunt altceva, decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Eu sunt eu, şi sunt OK

“Eu sunt eu.

Nu mai există nimeni pe lumea aceasta exact ca mine. Mai sunt persoane care îmi seamănă în anumite privinţe, dar nimeni nu îmi seamănă în totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emană din mine, este sută la sută al meu, pentru că eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul heartmeu şi tot ceea ce face acesta; mintea mea, cu toate gândurile şi ideile ei; ochii mei, împreună cu imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: mânie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele.

Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

Pentru că posed tot ceea ce ţine de mine, mă pot cunoaşte foarte bine. Dacă fac asta, mă pot iubi şi pot avea o atitudine binevoitoare faţă de întreaga mea fiinţă. Apoi, pot face în aşa fel, încât să acţionez în totalitate spre binele meu.

Ştiu că, există anumite aspecte în mine, care mă nedumeresc, şi altele, pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât mă port cu blândeţe şi iubire cu mine, pot căuta, cu speranţă şi curaj, soluţii pentru puzzle şi modalităţi de a afla mai multe despre mine.

Felul în care arăt şi vorbesc, tot ceea ce spun şi fac, tot ceea ce gândesc şi simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic, şi mă reprezintă pe mine, asa cum sunt în acel moment.

Când mai târziu, mă uit în urmă, la cum am arătat şi cum am vorbit, la ce am spus şi cum am făcut, pot găsi elemente care să mi se pară nepotrivite. Pot însă, să dau la o parte elementele nepotrivite, pot păstra ceea ce s-a dovedit adecvat, şi pot inventa ceva nou pentru ceea ce am lăsat în urmă.

Pot să văd, să aud, să simt, să gândesc, să vorbesc şi să fac. Am instrumente pentru a supravieţui, pentru a fi apropiat de ceilalţi, pentru a fi productiv, pentru a întelege şi a pătrunde marea de oameni şi de lucruri din exteriorul meu.

 Ma posed pe mine, şi prin urmare, mă pot construi.

 Eu sunt eu, şi sunt Ok.”

~ Virginia Satir