Szeréna-Kinga Nagy

AUTHENTIC LIVING

Menu

Skip to content
  • Cine sunt?
    • Articole, interviuri, media
  • Ce fac?
    • psihoterapie/consiliere/coaching
    • grupuri/workshopuri/traininguri
    • evenimente
    • Meditație ghidată
    • grupuri de certificare points of you
  • Ce scriu?
  • Cum mă poți contacta?
  • Magyarul (HU)
    • Események
    • Irásaim

Tag Archives: iubire de sine

În rând cu lumea sau cui aparţii?

2018-10-022018-10-02

Se aşează pe fotoliu, şi începe să povestească.

-Aş vrea să ştiu, de ce nu îmi ies relaţiile. Am avut mai multe tentative, dar nu mi-a ieşit nici una

-Ce înseamnă că nu ţi-a ieşit? – întreb eu nedumerită, gândindu-mă că relaţiile sunt scurte sau lungi, cu sau fără iubire, profunde sau superficiale, dar oare cum e o relaţie, care „nu a ieşit”?

-Păi, la vârsta mea… nu sunt căsătorit. Asta înseamnă că nu mi-a ieşit niciuna. Că nu am ajuns să mă căsătoresc. Şi toţi prietenii în jurul meu nu doar că sunt căsătoriţi, dar au şi copii. Simt că nu sunt în rând cu lumea. Mă simt ca un eşec.

cui apartii

Cât de des aud asta în cabinet: – Nu sunt în rând cu lumea. Nu am ales facultatea potrivită, deşi cei din jur au ales bine din prima. Nu am încă un job bine plătit, o casă, un soţ, o soţie, copiii… Şi lumea mă întreabă, de ce nu am atins toate acestea şi când îmi propun? Simt că se aşteaptă de la mine să fiu aşa „cum trebuie”, şi este o presiune foarte mare pe mine. – Aceşti oameni vin în cabinet ferm convinşi că ceva este în neregulă cu ei, că trebuie reparaţi, ca să ajungă şi ei „în rând cu lumea”. Pentru că altfel se simt excluşi, singuri şi trişti.

De multe ori îi întreb: – Dacă nimeni nu s-ar aştepta de la tine la nimic, şi chiar nu i-ar păsa nimănui de ce alegeri faci, cum ar arăta viaţa ta? Unde ai fi? Ce ai face? Cu cine ţi-ai petrece timpul? – Păi…aş fi liniştit. Nici nu ar fi aşa rău. M-aş apuca de pictură. M-aş face antrenor personal. M-aş apropia altfel de sexul opus…fără aşa multă tensiune şi aşteptări. – Răspunsurile vin deseori cu surpriză. Pentru că îşi dau seama, cât de mult au uitat de cine sunt ei cu adevărat.

Şi de aici începe munca profundă, în care ne uităm împreună la cum au ajuns aici, din ce motiv şi-au creat aceste aşteptări în care trebuie să fie ca ceilalţi, ce simt dacă nu „corespund” acestor aşteptări şi cum ar putea să facă faţă acelor emoţii, fără să renunţe la ei înşişi. Cum ar putea să se conecteze cu ceea ce sunt şi să aparţină în primul rând propriei persoane.

Nevoia fiecărui om de a aparţine undeva, este importantă şi intensă. Aşa că, uneori căutăm conştient să satisfacem această nevoie, alteori o ascundem sau poate ne judecăm pentru ea. Atunci când suntem copii, această nevoie ne ţine în viaţă. Dacă nu am aparţine şi nu ne-ar îngriji nimeni, nu am putea supravieţui. Aşa că, la acea vârstă facem ce ne învaţă familia:  respectăm regulile, ne conformăm aşteptărilor adulţilor şi facem tot posibilul să ne conformăm celor care au grijă de noi.

Apoi creştem încet şi devenim adulţi. Acum deja am putea supravieţui chiar dacă am rămâne singuri. Doar că, de multe ori fricile şi dependenţa din copilărie rămân cu noi şi ne comportăm ca şi cum a rămâne singur ar însemna sfârşitul vieţii noastre.

Iar pentru a ne maturiza este nevoie să ne asumăm riscul că ceilalţi nu ne vor place, nu vor fi de acord cu noi şi uneori ne vor şi părăsi. Putem să ne eliberăm de frica de a rămâne singur prin a o privi în ochi.

Uneori este o idee bună să alegem singurătatea, ca să învăţăm ce înseamnă să nu depindem de alţii, ce înseamnă să ne asumăm propriile decizii, propriile emoţii şi viaţa, aşa cum este ea. Asta înseamnă că ne-am maturizat.

Se spune că pot iubi cu adevărat acei oameni care şi-au testat singurătatea şi se pot bucura şi de propria companie, la fel ca şi de compania celorlalţi. Aşa că, în loc să aparţii lumii – cum ar fi, să îţi aparţii ţie însuţi? Să fii în rând cu tine? Să vezi, cum eşti de fapt şi să înveţi să îţi respecţi propriile dorinţe, nevoi, emoţii şi ritmuri ale sufletului tău?

Cum ar arăta viaţa ta atunci?

Poveste: Fiecare poartă lumea sa în propria inimă

2015-11-152015-11-23

Era odată un bărbat, care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

poveste1– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur, că am putut pleca de acolo!
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi – răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru, şi îi puse aceeaşi întrebare:
– Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo, şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi – răspunse bătrânul.

Un neguţător, care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste convorbiri, si pe când cel de-al doilea tânar se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

– Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela, care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, oamenii nu sunt altceva, decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Eu sunt eu, şi sunt OK

2015-11-032015-11-13

“Eu sunt eu.

Nu mai există nimeni pe lumea aceasta exact ca mine. Mai sunt persoane care îmi seamănă în anumite privinţe, dar nimeni nu îmi seamănă în totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emană din mine, este sută la sută al meu, pentru că eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul heartmeu şi tot ceea ce face acesta; mintea mea, cu toate gândurile şi ideile ei; ochii mei, împreună cu imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: mânie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele.

Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

Pentru că posed tot ceea ce ţine de mine, mă pot cunoaşte foarte bine. Dacă fac asta, mă pot iubi şi pot avea o atitudine binevoitoare faţă de întreaga mea fiinţă. Apoi, pot face în aşa fel, încât să acţionez în totalitate spre binele meu.

Ştiu că, există anumite aspecte în mine, care mă nedumeresc, şi altele, pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât mă port cu blândeţe şi iubire cu mine, pot căuta, cu speranţă şi curaj, soluţii pentru puzzle şi modalităţi de a afla mai multe despre mine.

Felul în care arăt şi vorbesc, tot ceea ce spun şi fac, tot ceea ce gândesc şi simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic, şi mă reprezintă pe mine, asa cum sunt în acel moment.

Când mai târziu, mă uit în urmă, la cum am arătat şi cum am vorbit, la ce am spus şi cum am făcut, pot găsi elemente care să mi se pară nepotrivite. Pot însă, să dau la o parte elementele nepotrivite, pot păstra ceea ce s-a dovedit adecvat, şi pot inventa ceva nou pentru ceea ce am lăsat în urmă.

Pot să văd, să aud, să simt, să gândesc, să vorbesc şi să fac. Am instrumente pentru a supravieţui, pentru a fi apropiat de ceilalţi, pentru a fi productiv, pentru a întelege şi a pătrunde marea de oameni şi de lucruri din exteriorul meu.

 Ma posed pe mine, şi prin urmare, mă pot construi.

 Eu sunt eu, şi sunt Ok.”

~ Virginia Satir

Dorești o programare? cabinet[at]szerena.eu

Atunci când renunț la ceea ce sunt, devin ceea ce pot fi. (Tao Te Ching)

Totul este spiritual dacă ești conștient. Totul este material, dacă nu ești. (Sadhguru)

Caută acea cale, care îți cere toată ființa. (Rumi)

Ce scriu?

  • Despre iubire, soartă și onorarea vieții
  • La final, omul răspunde cu întreaga lui viață
  • Stau aici și trece viața…
  • Despre moarte, conținere, compasiune și viață
  • Ca să fiu în puterea mea, am nevoie să mă vindec
  • Și eu sunt ca și voi toți… Povestea mea despre traumă și vindecare
  • Despre mindfulness și propria prezență în viața noastră
  • Timpul, umbra, învățarea, gândirea – despre o bucată de călătorie către noi înșine
  • În căutarea nemuririi

Ce cauţi?

acceptare apartinere asteptari asumare atasament autenticitate autocunoaştere calator constelaţii control cunoaşterea celorlalţi etapele sufletului eu familie feminitate frica de abandon independenţă inimă iubire iubire de sine libertate linişte maturizare măşti nemurire poveste profunzime relaţii responsabilitate schimbare scriu sens siguranţă stimă de sine suflet viaţă virginia satir workshop încredere
Site made with ♥ by Angie Makes
Angie Makes Feminine WordPress Themes