Era odată un bărbat, care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur, că am putut pleca de acolo!
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi – răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru, şi îi puse aceeaşi întrebare:
– Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo, şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi – răspunse bătrânul.

Un neguţător, care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste convorbiri, si pe când cel de-al doilea tânar se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

– Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela, care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, oamenii nu sunt altceva, decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.